vizita oaspetelui este cea care tulbură existenţa membrilor unei tipice familii burgheze italiene a anilor 60. ”prezenţă ce nu are nici o semnificaţie şi care totuşi e o revelaţie.” o prezenţă “scandaloasă”, însă “plăcută şi plină de o atitudine binevoitoare”, în acelaşi timp. tema străinului cu paradigma cristică în episodul emaus e o referință cunoscută. și în tradiţia antică, xenos era privit ca unul aproape de lumea zeilor, sedentarul trebuind să îl primească ca pe un mesager al divinităţii. o fiinţă supranaturală, adică ale cărui origini nu sunt de stabilit, este și oaspetele. "fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii..." [evrei 7, 3]. andrei scrima îl descrie și el pe străin cu mână care nu tremură -
”străinul este străin pentru ca se află în mers, pentru că nu se aşază în condiţia-sedentară-a familiarităţii noastre curente, pentru că este în perpetuă “transformare”, dezvăluire de înţelesuri...dacă străinul se sedentarizază, dacă stă prea mult în acelaşi loc, mai curând sau mai târziu încetează de a mai fi străin.”
tot aşa se întâmplă şi cu misteriosul vizitator din teorema: vine şi pleacă la fel de subit. ceea ce lasă în urmă nu e însă o revelaţie, precum în paradigma creştină, ci un vid, o tulburare identitară, o distrugere a felului de a fi anterior. ”tu ai venit, deci, în această casă pentru a distruge...nu văd nimic care să mă poată reintegra în identitatea mea.” schimbarea radicală nu e soteriologică. la KRISIS fiecare membru al familiei răspunde în mod diferit. toate răspunsurile sunt întruchiparea unui eşec. că e catatonie; că e arta prin care se încearcă redarea imaginii oaspetelui pierdut [autorul, în concepţia acestuia, este un nimic, o fiinţă anormală, inferioară, un vierme, un nebun, un biet idiot care bâjbâie - ”și-a redus viaţa la melancolia ridicolă a celui care trăieşte subminat permanent de amintirea vie a unui lucru pierdut pentru totdeauna.” pentru a evita puerilul şi ridicolul trebuie să inventeze tehnici noi, să se bazeze pe reguli necunoscute, imposibil de judecat, pentru a masca faptul că “doar din întâmplare un semn iese bine.” aceasta este existenţa teoremă]; că e sex cu tineri care semănă din punct de vedere fizic cu vizitatorul; că e renunţare la bunurile materiale, cu dezbrăcare în gară şi fuga în deşertul abstract, adamic, originar; orice răspuns pe care îl poți da este inadecvat. corectitudinea ține de domeniul sfințenei servitoarei emilia, adică de domeniul miraculosului. datorită originii rurale, mai aproape de semnificaţiile sacrale ale realităţii, ea e singura care îşi poate rezolva criza existenţială într-o manieră religioasă. dar ea nu mai are nicio legătură cu noi. ea vine dintr-o povestire fantasică, din ab illo tempore.
