Acţiunea serialului lui Lars Von Trier se petrece într-un bastion al ştiinţei – The Kingdom Hospital - cel mai tare spital din Copenhaga, însă, solul mlăştinos pe care ştiinţa umană şi-a propus să-şi clădească împărăţia raţiunii este o poartă către “cele de dincolo” (a la Twin Peaks aşa). De aici şi ambulanţa fantomă, bolnava închipuită care se tot întoarce în spital în speranţa că va intra până la urmă în legătură cu spiritele, şi intră (pentru că în casa liftului îşi face lucrarea o fetiţă nu tocmai vie).
Teama de a fi atins, de a sta aproape de ceilalţi, este frica de moarte. De ce? Pentru că este teama de tovărăşie. De fiecare dată când te aşezi pe alt scaun în autobuz pentru a evita contactul cu celălalt, de fiecare dată când eviţi să-ţi vâri degetele în boala unui pacient, este teama de tovărăşie. Acea tovărăşie “mai mare”. Toţi cei care lucrăm aici ne-am acceptat fiecare locul în această tovărăşie. Un cadavru nu are nicio pretenţie. Un cadavru îşi oferă trupul cu sublimă generozitate pentru ştiinţa care ne aparţine tuturor.
Cel puţin asta este varianta “oficială”.
Camera însăşi oscilează între mişcările tehnice, precise, ca la carte, şi mişcările fantomatice ale spiritelor ce nu-şi găsesc odihna.
Nu este o cană. Şi nici vază nu e. Dacă nu e nici pahar, nici cană, nici vază, nu e nimic. Şi nu-i nevoie să-l speli, căci nimicul nu se murdăreşte. Pune-l deoparte şi ascunde-l aproape de inima ta.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu