“eu mereu voi scrie versuri
eu și mort voi scrie
cât îmi vor dăinui unghiile, cu unghiile, apoi până la ultimul fir de păr, pe urmă cu oasele...”
(Munci zile neplăceri).
Orice este una dintre “lumile astăzi posibile”, o lume fragmentară, “dominată de logos” (rigor worticis/ ein man, ein vortex), sub influența unui “postmodernism rezidual” (Observator Cultural, nr.568/ 2011), o lume încă neafectată de “mutația imagocentrică...a semnelor nonverbale” (Pia Brînzeu, POSTSEMIOTICA, în România literară, nr.47/1999) ce marchează literatura contemporană.
O poezie de tip old-school, în care Autorul hiperlucid, apare în permanență în prim-plan, controlând până la abuz uvertura pe care o pune în scenă. Nimic din durerea reprimată sau din traumele ce ies la suprafață prin intermediul confesionalismului din poezia americană (vezi Sylvia Plath/ John Berryman), ce a marcat poezia până în prezent; nimic din cuvintele devenite de prisos, din existența precară, fracturată, din “principiul plăcerii”, ce se constituie în tot atâtea trăsături distinctive ale poeziei douămiiste (Ștefania Mincu, Reflecţii despre starea poeziei actuale, în Paradigma, nr.1-2/2003). Poezia lui Sorin Gherguț este o poezie ale cărei principale caracteristici rămân ludicul, parodicul și textualismul („fragmente ale unor fragmente/ din alte fragmente” – aș vrea să creez ceva de o inteligență ieșită din comun, maximă, totală), tentația ludic-calofilă, cum însuși autorul mărturisea, caracteristici postmoderne de care poezia optzecistă a fost atașată (un trend retro spre care și o parte a poeziei contemporane se îndreaptă).
Ne aflăm în plin proces de facere a poeziei, la începuturile ei, pe șantierul creatorului, în cameră, camera rațiunii, “Pe/ Decebal, vizavi de Gorenje” (Munci zile neplăceri). Autorul testează formule/ formulări: “ubicuu ubicou ubicool” (Călătoriile); “e ceva ce cred că nici îngerii/ ceva ce cred că nici îngerii, cred că nici îngerilor nu le e la-ndemână” (Camera); “tre’ să fac un ef, da, tre’ să fac un efo, tre’ să fac un efor// T.” (spațiile albe la capăt de rând îmi fac greață). O estetică a “renovării”, a ordinii și a curățeniei de după (“ca în uter la mama”), în care cuvântul-obiect este supus în permanență unui proces de re-aranjare (“versuri pe care va trebui să le mut, fonem cu fonem/ într-un alt poem” – Călătoriile). Aici poezia este un joc: “Un vers ca lumea nu valorează mai mult decât o pasă/ Un stop pe piept, o centrare frumoasă” – Un vers ca lumea (nu valorează mai mult).
Poezia lui Sorin Gherguț este constructivistă, în sensul că este dependentă de tehnică, “făcută”, artificială. În camera în care “eu să gândesc și lumea să stea” (Camera), a versurilor “aruncate în volum cu lopata” (dubii, dubii, dubii), “de unde să revin perfect...// creierul să-mi crească ca o tumoră...// țesuturile mele să-mpânzească materia toată/ tot universul să-mi încapă în piele” (Camera), horror metaphysicus se naște -suspiciunea că lumea în care trăim nu reprezintă decât rezultatul unei munci metafizice de fabricare (Boris Groys, Topologia artei şi alte eseuri): “oroare muncii, oroare/ oricărei industrii: grele, ușoare/ extractivă/ prelucrătoare// și oricăror servicii” (Munci zile neplăceri). Om – turist – artist reprezintă triada prin intermediul căreia se conturează un spațiu din care evadarea se dovedește imposibilă, în care timpul nu stă în loc: „oriunde pun mâna sunt clape, oriunde calc sunt pedale// oriunde pășesc, orișicât de agale/ ceva, altceva decât mine se pune-n mișcare” (copro-ducții).
În Orice, Sorin Gherguț ne inițiază în fapt într-o călătorie poetică - de la începuturile poeziei, până la periferia si spațiile ei excrementale [„dacă această carte ar fi o casă, această pagină ar fi pubela ei/ dacă această carte ar fi un oraș, această pagină ar fi groapa ei de gunoi/ (dacă această carte ar fi bucureștiul, pagina asta i-ar fi, cum ar veni, glina) – paper jam session], într-o lume în care “totul ireparabil pe toate le strică” (Munci zile neplăceri). Sorin Gherguț - omul, îl creează pe Sorin Gherguț - autorul nobil, turistul, ce reflectă idealul culturii europene: “crearea lucrurilor dincolo de muncă – prin acţiunea nemijlocită şi fără efort a naturii…Munca rămîne, prin urmare, adevăratul secret murdar al culturii noastre…” (Boris Groys, Topologia artei şi alte eseuri).
