la început nu se
vede, se aude. facerea, ca moment în care din nici-unul apar doi, ca relație în
care nici-unul își păstrează statutul de alter fără de care primul semn nu
poate genera, facerea este bezna în care orchestra își reglează
instrumentele nevăzute, semn că ceva se pune în mișcare. “vântul suflă
unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se
duce.” [ioan 3, 8]. prin amânarea primei imagini kubrick ne plasează la
începuturile filmului și timpului de fapt. adică, cum ar spune deleuze, ecranul negru are valoare genetică și structurală, pentru că "cinematograful nu are drept obiect reconstituirea unei prezențe a corpurilor, în percepție și acțiune, ci efectuarea unei geneze primordiale a corpurilor în funcție de un alb, de un negru, de un gri (sau chiar în funcție de culori), în funcție de un 'început de vizibil care nu este încă o figură, care nu este încă o acțiune'." (cinema 2. imaginea-timp).
