La capitolul Criza imaginii-acţiune (Cinema 1 – The Movement-Image), Deleuze prezintă ca şi caracteristică definitorie a noului tip de imagini, faptul că acestea nu mai răspund unor situaţii totale, sintetice, ci unor situaţii dispersive. Fibra universului care asigura continuitatea este ruptă, realitatea este lacunară, conexiunile sunt slăbite în mod deliberat (natural aş spune eu). Ceea ce face ca succesiunea de imagini să mai alcătuiască totuşi un întreg sunt clişeele: “ceea ce formează întregul sunt clişeele, şi nimic altceva. Numai clişee, clişee peste tot…”.
Aceasta este şi cheia în care instituţia moartă a poştei a lui Ionuţ Chiva este de înţeles. Pentru că arta contemporană începe să conştientizeze din ce în ce mai mult că singurul material creator pe care îl mai are la dispoziţie îl reprezintă clişeul, pe un fundal muzical mai ales retro. Ionuţ Chiva se foloseşte de un stil foarte cunoscut generaţiei 2000+ doar pentru a-i arăta fisurile, incapacitatea artei de a transforma viaţa, vorba lui Houellebecq. Limitele limbajului, ale comunicării, dacă nu imposibilă, cel puţin ineficientă, se transformă într-o limită a existenţei, în incapacitatea acesteia de a-şi ţine promisiunile la fericire.
emergin youth
înspre sfîrșitul tinereții noastre
(cînd alcoolismul și episoadele de furie -
pentru că niciodată niciodată nu am avut
lucrurile pe care le-am vrut la momentul potrivit -
lucrau împotriva mea încercînd să mă șteargă de pe fața pămîntului)
în ultima zi de toamnă din anul acela
stăteam la calc fata cu care stăteam era în baie să se facă sună interfon și dau
drumu că trebuia să vină o mare prietenă de-a ei și colegă după care am lăsat ușa deschisă și cînd a intrat eu eram ascuns după birou aveam o mașinuță roșie luată din benzinărie și făcută cadou mie am tras în spate să armez arcul și i-am dat drumul să se ducă în piciorul femeii după care am ieșit și am aplaudat tare făcînd dansul bucuriei.
era duminică la amiază
eu îmi luasem blugii bocancii și o scurtă
de lînă înspicată sau sare și piper cu fermoar
și două buzunare mari în față cu nasture.
fata asta avea o capă neagră de lînă și
prietena un pardesiu cadrilat foarte friendly
era duminică soarele strălucea și trimitea
suliți din cer mormane de frunze
și fuioare de fum completau
frumoasa duminică de la sfîrșitul tinereții noastre
în care mergeam dezorientați la biserică și ne întrebam
(eu încercînd să-mi aprind o țigară și ele oprite în loc
aurii tinere iluminate)
dacă să luăm mașina sau mai avem timp să ajungem pe jos.
see, mergeam la un botez la o colegă de-a femeilor de la muncă care aștepta unii
oameni la biserica și alții la restaurantul alții la biserica și restaurantul noi am ales biserica dar nu știam dacă mai ajungem cu toate preparările și pînă la urmă am luat mașina am frînat în fața bisericii și am intrat toți trei glorios pe final de botez.
dar ele erau tinere aranjate aurii.
așa am ajuns să stau pe o bordură în pfaffenthal
neras ciufulit nemaipomenit de protejat în soarele ultimei zile de toamnă
rîzînd cu fata cu care stăteam și mă gîndeam
la emergin youth ”young romanians” îmi ziceam
”emergin middle to upper-class youth”.
ca-n salinger sau filme americane din anii 80 cu college
primitoare haine de lînă frumoasă ultimă zi de toamnă
post college youth fumînd în picioare pe trepte
youth îmbrăcat frumos și confortabil
colorată biserică sub nucii de lîngă biserică nici o nucă.
cu soarele-n față strîngînd din ochi ca un pui de cățel
frumoasă biserică în fața căreia fumează și glumește
emergin youth tipi compasivi reprezîntînd Dreptul
ca-n 12 angry men atenți la detalii youth educat
ateism programe imigrație drame sociale integrare problematică oboseală chinese orders la birou noaptea 2 pintes after compasiune dragoste studențească succes. căldură sufletească 2wards fellow man. lucruri spre care încet încet se îndreaptă lumea.
(după ce am plecat mîncînd prăjituri dintr-un șervețel
rîzînd triști dezorientați foarte triști)
înspre sfîrșitul tinereții noastre
duminică în ultima zi de toamnă în care mai puteam
purta primitoare friendly salinger college movies
haine de lînă am zis să lăsăm mașina și să mergem să ne plimbăm și să mîncăm undeva. duminică, cînd nu e deschis nicăieri - țigări, ne-am uitat în grădini am discutat
arhitectură fast food for us de la gară un film la care am adormit pe canapea și
cînd ne-am trezit era seară
cine cînd sperînd ce ne-a tot futut cu iluzia singularității
pentru care se sinucid atîția adolescenți lăsîndu-și creierii
să se scurgă pe scurte de lînă ca-n cronenberg.
Dacă ar fi să locuiască pe satelitul clanurilor alpha al lui Philip K. Dick, personajul instituţiei moarte a poştei ar fi un dep, “în aşteptarea unei fantome pustii”; ar asculta cel mai probabil melancholy disco; “most likely to: haunt you, least likely to: cheer you up”; singura carte care ar lua-o cu el pe o insulă ar fi ecograffiti de Ruxandra Novac.
