pentru un regizor,
pe numele lui Chan-wook Park, care s-a apucat de film la vederea unui film ca Vertigo, a iniția publicul occidental,
într-o optică cinematografică
obișnuită să alter(n)eze realitatea cu supradoze de stranietate și cool
visceral, printr-un fel de omagiu adus unui alt film al lui Hitchcock (Shadow of a Doubt), pare a fi cea mai
potrivită propedeutică.
în Stoker unchiul Charlie preia de la omonimul din filmul lui Hitchcock caracterul fascinator și efectele euforice (la mamă și fiică), însă dă pragmatismul și cinismul pe schizofrenie. Chan-wook Park renunță de asemenea la orice fel de ambiguitate (ascuțirea simțurilor audio-vizuale ale eroinei e tot un zoom exegetic care vine și contribuie la transparența tematică) mutând miza filmului pe chestiunile mai atașante: vampirism (soft), deci sexualitate pe viață și pe moarte, fără abstinențe supra, cu incest de care personajele regizorului sud-korean nu s-au complexat niciodată.
nu în
subiect (inițierea sexuală ca descoperire de sine) stă puterile acestui film,
ci în stimulii lui sadici și în conduitele organice deviante, pe fondul unei
stilistici vizuale cu genealogie în glamour
ca explicație contemporană a hiper-realului baudrillian. când pui problema
într-o astfel de cheie estetică, aspectele etice devin irelevante. pentru că, de
la Eva și Adam știm: dacă arată bine și produce plăcere este de dorit. și pentru
imaginarul contemporan, futut de psihanaliză, orice dorință e fundamentată pe glamour ca diferență estetică, ca magic,
artificial, adică aparent.
“aceste simțuri sunt roadele unei vieți pline de
dorință”, ne spune India la intro,
reglând pulsul spectatorului la pulsul ei. și ceea ce ești e tot ceea ce porți,
tot ce îți place, ce îți dorești - o sumă de incontrolabile pentru care
setările morale corespund stadiilor slabe ale existenței. “nu sunt făcută din lucruri care sunt
doar ale mele.” o afirmație căreia, cuprinși de febra interpretativă, îi putem
găsi originile în creștinismul lui Pavel (normativ, atât pentru ortodox, cât și
pentru ereticul contemporan), și în voința superioară, independentă de actele
de voință particulare, care stă de fapt la baza elecției divine (“nefiind
ei încă născuţi şi nefăcând ei ceva bun sau rău” – Romani 9, 11). iar filmele
lui Chan-wook Park sunt piese exponențiale pentru o estetică care și-a făcut
din lipsa de responsabilitate (și de vină, implicit) a personajelor sale un act
de eliberare (poți să îi spui maturizare).
mai adaugă la toată rețeta asta o
stilistică vizuală ce vrea să artializeze orice cadru și inserturile de
fantastic la limita inferioară a horrorului, și vei înțelege de ce în cinematografia
contemporană personajele “sunt rar ceea ce spun, dar întotdeauna cum se văd.”
(Robert Kolker).
Stoker Trailer from Create Advertising on Vimeo.
