se va
spune că volumul Metode vine din Constantin Acosmei și
Petru M. Haș, dar ca orice autor bun, Vlad Drăgoi face treaba asta operând cu
update-uri și decodificări ale programului. vezi încercarea metodică de a construi un text cu
coeficient de literaritate zero, eliminarea din poetică a patetismului fiind
doar una dintre maniere. vezi perspectiva crudă a copilăriei
cu antivirus la etică. vezi auto-ironismul prin care autorul ne dovedește că dreptatea
nu mai are nicio legătură cu bunătatea (și ce poate fi mai potrivit la intro ca
un seppuku literar? adică minus vlad drăgoi). “–– Cînd o să mor o să vă pară rău că nu aţi venit cu mine
la pădure sîmbăta și duminica./ – Lasă, că mor eu primul.”
micile suferințe
provocate diverșilor protagoniști la fiecare pas de ego-ul care se ficționalizează
literar nu sunt însoțite și de pătimire; neînsoțite de frică și milă, ele nu provoacă tragedii. fără alonjă
sado-maso, micile suferințe metodice nu vizează nici vreo zonă erogenă. ele
sunt doar exerciții bazate pe cauzalitate, prin care sunt testate rapoarte
obiective, necesare. provocând mai mereu din curiozitate, fără scop (în multe
poeme atenția este mutată dinspre gesturile violente, înspre obiecte sau stări
paralele episodului relatat), personajul construit pare a suferi de un soi de
sindrom Forrest Gump, și așa, orice ar face, nu poate scăpa de inocență.
în Metode, poetica periferică se
construiește pe tematici specifice așa numitelor B-movies și pe portretele gore
(cu obsesia lor pentru o grafică a violenței deconectată de la semnificație),
reușind ceea ce unui volum din mainstream
îi e imposibil – să pună o limită.
11. frică1
mi-e frică nu
trebuie să-ţi fie dar dacă
nu mi se mai o să
ţi se
mai și dacă
infecţie dacă infecţie pui
tetraciclină și
trece și trece și dacă nu dacă
nu asta e te
iubesc și fără
18. pădure deal3 bătaie
noi de fapt te-am
adus aici la pădure deal3 ca
să te bătem pt
asta e manualul de karate nu
ne antrenăm nu
nimic tibi te ţine de picioare eu
de mîini tragem
tare dacă nu merge încercăm
pînă merge
bucăţile le ascundem în tunelul de
lîngă sere și să
dea doamne doamne să ieșim
cu bine de acolo
că acolo crește mult pămînt
șerpi și măsele
28.
fraţilor
ţineţi-mă strîns
de gambe
răsuciţi-mă pe loc ca să mă rup
din rotulă sunt
mai scurt așa faceţi
din mine
omul-foale pe gură îmi ies
toate sosurile
iuţi ia și
tu ia și tu
el e gonzo
eu sunt gonzo
înainte ca totul
să fie eu sunt eu
am
făcut spaţiul
stelele praful am creat orașul
ăsta fabricile cu
trei
schimburi str.
freziei blocul
40 scara b ap.
doi am
făcut băile
holurile faianţa
albă lipită prost
de gletul luat
pe datorie am
construit oamenii
de subgresie i-am
mutat pe toţi
aici ei au încredere în mine merg încotro vreau
citesc ceea
ce le spun
mănîncă ceea
ce le dau eu sunt
stăpînul și
numele
meu nu e
niciodată luat în deșert mi se spune
gonzo dar puţini
sunt cei ce știu eu sunt eu voi
fi întotdeauna
werner herzog
vlad oamenii nu
sunt răi vlad:
o leapșă primită
de mai sus
de la șoferul
fordului inert
lîngă care foarte
fericit te-ai pus
nu trebuie să te
expună imediat
căutătorilor
pînă la următorul
ascunziș respiră ușor
mergi cu mîinile
cruce la piept
în dulce dans
rusesc
și nu întoarce
capul brusc
atunci cînd sub
cizmuliţe
pîrîie zăpada
sunt doi băieţi
încotoșmănaţi
care în miez de noapte
trag o sanie lungă
de lemn greu
sperînd la un
deal bine bătătorit –
nu neapărat
iluminat / vecin cu zona sigură –
doar bătătorit
și imaginează-ţi
că ai fi bătăușul orașului, te întîlnești
cu cei doi, știi
că pe deal nu e
deloc cum
trebuie, ei te întreabă dacă e, tu ce le spui,
trebuie
să le spui ceva,
ai grijă
ce le spui,
spune-le.
