Regizat de un John Hillcoat mai obişnuit cu videoclipurile muzicale/ documentarele (cu trupe precum INXS sau Bush) decât cu filmul artistic de lung-metraj, The Proposition este un film despre limită – într-un deşert australian în care supravieţuirea nu pare a avea în ea nimic firesc (un loc fără de Dumnezeu, un loc pentru care nicio experienţă de viaţă nu te pregăteşte, iadul pe pământ), pe teritoriile marginale ale moralităţii, cu cei trei fraţi urmăriţi puşi într-o situaţie conflictuală extremă (Charlie trebuie să-şi ucidă fratele mai mare pentru a-l salva pe cel mic). Şi totuşi ăsta este solul din care răsar momentele de graţie:
- o mulţime de cadre cu peisajul ascetic australian din care Charlie Burns pare a încerca să desluşească sensul, însă, pe tot parcursul filmului, nu ni se spune încotro (eşti afectat dar ceea ce te afectează nu poate fi raţionalizat);
- un criminal care cântă precum o privighetoare, de parcă vocea ar fi un organ sublim care reuşeşte cumva să trăiască separat de corpul monstruos;
- un alt criminal, Arthur Burns, fratele mai mare şi capul bandei ("The Dog Man"), educat dar în acelaşi timp feroce (noi nu suntem mizantropi, suntem o familie), a cărui singură limită o constituie dragostea pentru familie: “Love. Love is the key. Love and family. For what are night and day, the sun, the moon, the stars without love, and those you love around you? What could be more hollow than to die alone, unloved?” Şi de murit nu moare singur, neiubit, pentru că deşi Charlie îl răneşte de moarte, îi stă alături până când îşi dă ultima suflare.
Precum în Meridianul sângelui (Cormac McCarthy), ţinuturile par mai sălbatice, mai barbare ca oriunde altundeva, “un tărâm astfel rânduit al cărui adevărat relief nu e piatra, ci frica” (pg.62, ed. Polirom, 2011), cu moartea ca un fel de principiu subzistent al vieţii (o viaţă împuţinată, care se topeşte sub arşiţa soarelui şi este apoi remodelată la întâmplare), cu moartea ca însuşire din spatele a tot ce se vede, în care lumea este “o pălărie de scamator de bâlci, un vis la febră, o transă unde hălăduiesc himere fără asemănare sau precedent, un carnaval itinerant, un circ ambulant a cărui destinaţie finală după multe popasuri în câmpuri mlăştinoase e negrăit de cumplită şi negrăit de catastrofală”(pg.299).
The Proposition este un film pe care oricine poate (şi ar trebui) să îl vadă, însă, după vizionarea căruia fiecare pleacă cu adevărul lui, încotro vrea.
