pilda semănătorului via despre Intelect, Forme şi Ceea-Ce-Este-Ceva la Plotin + ceva din Ultima ispită a lui Hristos

Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene. Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o... Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor (Evanghelia după Marcu, 4, 3-4, 14-15).

Toţi oamenii, de îndată ce se nasc, se folosesc de senzaţie înainte de a putea uza de intelect şi, deoarece au de-a face cu lumea senzorială în primul rînd, în mod necesar unii dintre ei rămîn Aici şi îşi duc viaţa considerînd această realitate ca fiind deopotrivă prima şi ultima. Şi crezînd ei că ceea ce găsesc în ea dureros sau plăcut este rău, respectiv, bun, socotesc că atît este destul şi trăiesc urmărind plăcutul şi ferindu-se de durere (Plotin, Opere, ed. Humanitas, 2003).

Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult. Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.... Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc (Evanghelia după Marcu, 4, 5-6,16-17).

Alţi filozofi s-au ridicat puţin de la pămînt, partea mai bună a Sufletului îndemnîndu-i pe ei spre ceea ce are mai multă frumuseţe şi îndepărtîndu-i de plăcere; dar, nereuşind să privească spre înalt, ca unii ce nu dispun de un sol ferm pe care să stea, ei au fost traşi în jos, laolaltă cu numele de „virtute", spre acţiuni şi opţiuni inferioare, de care, la început, încercaseră să se desprindă (Plotin, Opere, ed. Humanitas, 2003).

Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat… Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor (Evanghelia după Marcu, 4, 7,18-19).

Iar acei dintre ei care au totuşi pretenţii la raţiune, au stabilit această înţelepciune /utilitaristă/, procedînd în felul păsărilor celor îngreunate, care, încărcîndu-se cu multe poveri luate de la pămînt, nu mai reuşesc să zboare spre înălţime, deşi au primit de la natură aripi (Plotin, Opere, ed. Humanitas, 2003).

Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută... Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută (Evanghelia după Marcu, 4, 8,20).

Al treilea neam /de filozofi/, al oamenilor divini, înzestrat cu putere mai mare şi cu ascuţime a privirii, a văzut de parcă ar fi dispus de o vedere pătrunzătoare strălucirea tărîmului de sus şi s-a înălţat Acolo, de parcă ar fi zburat peste nori şi peste pîcla de Aici şi a rămas Acolo, dispreţuind pe cele de Aici, bucurîndu-se de locul adevărat şi propriu lor, la fel ca un om care, după multă rătăcire, a sosit în patria sa bine cîrmuită (Plotin, Opere, ed. Humanitas, 2003).

Acolo este! Acolo înăuntru trăieşte şi se ascunde, poartă zdrenţe, umblă desculţ, face pe tâmplarul, se preface că nu este el, ca să scape...zilnic se face mai palid şi se topeşte; nu este boala, nu este rugăciunea şi postul, nu, este lumina care îl mănâncă...S-au clătinat temeliile lumii, pentru că s-a clătinat inima omului (Nikos Kazantzakis, Ultima ispită a lui Hristos, ed. Humanitas, 2011).