vineri, 12 iunie 2015

La Passion de Jeanne d'Unea

inițial am vrut să trec peste, până la urmă nu eram singurul care să se fi lovit de neajunsul de a schimba cuvinte cu ioana dunea. totuși, cum mulți prieteni virtuali pe care îi avem în comun au putut citi sentința de antisemit (& dorința, scrie ea, de a o vedea trimisă într-un lagăr de concentrare) cu care am fost etichetat + refuzul de a retrage public cele spuse despre mine, am considerat că e cazul să renunț la îngăduința pe care o manifestă stăpânul în dialectica hegeliană față de cel care îi lucrează la plăcere, a maestrului față de ucenicul prins în aporie, a bărbatului raportându-se la rațiunile inimii de femeie (până la urmă nu eu eram cel care să-și fi dorit să-i “belească” pe alții, arabi în cazul ăsta, nu eu “trăgeam aer în piept” când venea vorba despre respectarea drepturilor “celor dintre neamuri”, ci chiar ea). mesajul pe care i l-am trimis în privat, dar pe care, folosind propriile ei cuvinte, “nu îl deschid asta e” este cel care urmează:

unul dintre principiile după care îmi ordonez raporturile cu celălalt este acela de a nu încerca să îl definesc apelând la categorii dezavantajoase pentru cel în cauză (cu atât mai mult dacă nu îl cunosc personal; până la urmă când ajungi să cunoști “personal” pe cineva?). nu am procedat așa niciodată în ceea ce te privește, nici în public, nici în privat (aș spune chiar că din contră, chiar dacă de cele mai multe ori părerile noastre nu s-au suprapus, de la gusturi literare, la opțiuni politice; am considerat mai mereu că cineva pasionat de alchimie se învârte în jurul unei științe mai exacte decât acela care caută să ajungă la “știința” politică, cu aptitudini mai potrivite față de duhul lui; dar cine sunt eu să îți judec plăcerea?). prin ce fel de fracturi ale logicii, însă, ai ajuns la concluzia că sunt ANTISEMIT? consideram că una dintre principalele tale calități o reprezintă simțul critic (ca absolventă a unei facultăți cu exegeza în prim plan mai ales), ca dovadă că, deși știam că nu ne situăm pe aceleași paliere ale esteticii, nu m-am ferit de părerea pe care o ai despre textele mele (din contră). cu toate acestea, nu e nevoie decât de câteva replici în contradictoriu cu tine (nu l-aș putea numi dialog, te afli la ani lumină de ceea ce se cheamă dialectică), pentru ca cineva să-și da seama că, dacă a fost inclus în procentul acela de 90% acuratețe cu care te lauzi, are o mare problemă. prin ce fel de acrobații exegetice ai putut să faci afirmația că TE-AM TRIMIS LA AUSCHWITZ? ai făcut niște afirmații publice și categorice despre mine (doar într-o minte care și-a făcut din perversiune metoda pot face vreun sens acuzațiile tale; de metode de genul ființa umană e bine să se folosească doar în așternuturi), așa că te voi ruga ca la fel de public să retragi ceea ce ai spus.

dar cine este ioana dunea? la început a fost “fără chiloți” (să nu fiu înțeles greșit, așa i se numea blogul odată), și nu ai spune treaba asta despre cineva cu multe pelerinaje la activ, oricum cu un anumit elan misionar (un spirit bizantin). între timp, însă, și-a făcut un nume (cu 2 cărți, cei mai apropiați o numesc critic literar deja) și a putut renunța la ipostaza generatoare de jenă. astfel, și-a putut boteza în sfârșit blogul pur și simplu ioanadunea.ro, mâna-i a început să scrie dedicații pe cărți cu ioana dunea (de genul “asta e calea”, eu îi mulțumesc, oricum, încă o dată). faptul că toți tinerii scriitori își doresc ca ioana dunea să scrie despre cărțile lor a venit ca o consecință firească, mai ales dacă ținem cont de afirmația ei că 90% dintre verdictele sale literare (dar de ce să te limitezi doar la literatură ioana dunea?) poartă pecetea adevărului. când nu se compară în privința aptitudinilor bahice (dar de ce doar la băutură să te compari ioana dunea?) cu o angela merkel sau o hillary clinton, când nu își caută o menajeră care să nu vrea să fie plătită și în concediu, când nu ne relatează “despre dineuri diplomatice și bebelușeală” (cum îi spunea un alt scriitor la o ocazie), ioana dunea ne spune renunțând la figurile de stil “ce o recomandă”, că are toate “instrumentele” (că este pur și simplu deșteaptă, de ce am mai da-o peste gard?). că întregul ei mausoleu la care lucrează pedant se prăbușește în momentul în care o pui să spună lecția e o altă discuție. din acest punct începe să recurgă la tehnica eschivei sau la șpagat, ne mai spune o rețetă culinară, mai pune o poză cu o stâncă, un link cu ceva dintr-un univers paralel discuției de la care întreaga nevoință a început. să fie vorba de anumite carențe cu origini în alimentația vegetariană? nu știu. dacă este așa, nu eu, ci apostolul îi recomandă să mai încerce și “bucatele tari”, să se mărturisească în fața adunării de frați și surori.