Unii au spus Buñuel, alţii au spus Haneke, alţii von Trier; mie mi-a adus aminte de Salò şi de Pasolini, dar până la urmă, de fiecare dată când umbli cu referinţe, se aplică regula imperfectă a lui fiecare vorbeşte despre ce/ cât ştie. Mai important este însă faptul că în Kynodontas, Giorgios Lanthimos reuşeşte să creeze un spaţiu singular, consistent din punct de vedere discursiv, care se individualizează în contextul unei cinematografii contemporane ce funcţionează mai ales după reţetar.
Câinele - este animalul domestic “de casă” prin excelenţă, dresat să fie ceea ce stăpânul vrea – un fel de totem al familiei până la urmă (copii sunt învăţaţi să latre în faţa oricărui pericol extern, mama lor urmează să dea naştere unui câine), în jurul lui, prin intermediul unor raporturi lingvistice subterane (când îţi vei pierde unul din canini şi îţi va creşte altul în loc eşti pregătit să faci faţă spaţiului exterior, extraterestru aproape), construindu-se mitologia unor vremuri în care copiii vor fi pregătiţi să ia contact cu lumea din afară, o lume în care fratele mai mare (un alter transparent, imaginar, golul de care este nevoie pentru a umple ceea-ce-este cu sens) s-a pierdut (dar pe care fraţii lui reali îl simt mereu aproape).
Statutul de prizoneriat este securizat prin intermediul deturnărilor de sens din spatele cuvintelor, vine din persuasiune, este paidetic, nu dictatorial. “Marea este un scaun din piele cu braţe de lemn. Ca acela pe care îl avem în sufragerie. Exemplu: nu sta în picioare, aşază-te în “mare”, pentru a putea discuta. Şosea înseamnă un vânt foarte puternic. Excursie este un material foarte rezistent pe care îl folosim la construirea podelelor. Exemplu: candelabrul s-a prăbuşit, dar podeaua nu s-a deteriorat, pentru că este făcută 100% din “excursie”. Mitraliera este o pasăre albă foarte frumoasă…Vaginul este un corp de iluminat mare...Un zombie este o floare.”
Este nevoie însă doar de un film văzut pe ascuns, ca să începi să vorbeşti precum Rocky, sau să te imaginezi a fi un rechin (şi asta doar pentru că ai pus mâna pe caseta cu Jaws), de o persoană “din afară” (Cristina) pentru a te virusa cu un simplu cunningulus, încercând să descoperi pavlovian semnificaţia unui gest necunoscut până atunci, pentru a începe să îţi imaginezi “cum ar fi”. Aşa că începi să funcţionezi din ce în ce mai mult asemeni unui android dereglat, dansezi până la epuizare, mănânci ca o apucată, îţi spargi caninul cu o halteră, apoi te ascunzi în portbagajul maşinii tatălui şi da, probabil că încă mai vrei să te cheme de fapt Bruce.
