“Trebuie să inventeze tehnici noi, care să fie de necunoscut şi să nu semene nici unei operaţii de până atunci. Pentru a evita astfel puerilul şi ridicolul. Trebuie să construiască o lume proprie, unică, incomparabilă, căreia să nu i se poată aplica judecăţile de valoare obişnuite. Acestea trebuie să fie noi, la fel ca şi tehnica. Nimeni nu trebuie să-şi dea seama că autorul nu valorează nimic, că este o fiinţă anormală, inferioară, că se zvârcoleşte ca un vierme ca să supravieţuiască. Nimeni nu trebuie să-i descopere lipsa de sinceritate. Totul trebuie să pară perfect, bazat pe reguli necunoscute şi, deci, imposibil de judecat. Ca un nebun, da, ca un nebun…Nimeni nu trebuie să ştie că doar din întâmplare un semn iese bine. Din întâmplare şi ezitând; şi că, atunci când un semn se arată, printr-un miracol, reuşit, trebuie să fie imediat protejat ca într-un etui. Dar nimeni, nimeni nu trebuie să-şi dea seama de asta. Autorul e un biet idiot care bâjbâie. O fiinţă mediocră...Şi-a redus viaţa la melancolia ridicolă a celui care trăieşte subminat permanent de amintirea vie a unui lucru pierdut pentru totdeauna.”
(PIER PAOLO PASOLINI, Teorema, ed. Polirom, 2007, pg. 164-166).
