Hauptmann Gerd
Wiesler este căpitan în poliția secretă est-germană, predă tehnicile de
interogare la colegiul Stasi, pentru ai putea identifica pe dușmanii
socialismului, pare într-o misiune permanentă, profesionistul desăvârșit,
corespondentul polițienesc al idealismului comunist, reprezentat din punct de
vedere cultural de scriitorul Georg Dreyman, pe care ajunge să-l supravegheze. Pe
lângă aceștia, dacă nu sunt tulburați de febra dizidenței, toți ceilalți au
orientări mult mai egotiste, fie că este vorba de o funcție (cazul lui Anton
Grubitz, șeful departamentului de cultură), sau de favoruri sexuale (Bruno
Hempf, ministrul culturii, ale cărui dorințe ce o vizează pe actrița Christa-Maria
Sieland, soția lui Dreyman, declanșează anchetarea celui din urmă, în căutarea
unor probe incriminatoare).
Supravegherea lui
Dreyman se transformă într-o piesă de teatru la o scară mult mai mare, în care
cei urmăriți își joacă viețile (dialogul în care Wiesler îi spune actriței că
el/ ei reprezintă publicul este reprezentativ). Convins de nevinovăția
scriitorului, Wiesler se transformă la rândul lui într-un scenarist (modifică
elemente esențiale ale anchetei, pentru ca Dreyman să nu fie arestat). Întreaga
forță a acestui film (dar la care râvnesc toate până la urmă) constă în maniera
în care, la început nu fără împotriviri, tu ca spectator iei fără să vrei locul
agentului Stasi, participi la întreaga lui evoluție interioară. După căderea
Zidului Berlinului, descoperind acest lucru, îi dedică un roman – Sonată pentru un om bun. Până la urmă
despre asta și este filmul, nu despre ideologii, nu este unul propagandistic,
moralizator, ci unul despre oameni și micile lor istorii semnificative, trecute
sub tăcere de cele mai multe ori la facerea marilor istorii.
