1. spune-ne nişte kestii despre tine
În primul rând, nu ştiu cât
sunt eu de potrivit pentru un astfel de interviu/chestionar. Chiar şi aşa,
într-un format mai casual. CV meu literar e blank. În afară de zona online,
unde am fost activ câţiva ani mai mult din joacă, şi de anul trecut mai
“serios”/receptiv, nu prea am tangenţe cu lumea literară. Şi nu din dispreţ sau
timiditate, dar probabil aş fi nevoit să investesc mai mult (timp, energie)
dacă m-aş lua cât de puţin în serios. Şi nu cred că îmi permit. Deocamdată,
funcţionează ok aşa. Ca să fiu puţin poet, o ţin aşa ca o pasăre într-o
volieră: nici n-o las să moară de foame, dar nici nu îi dau voie să zboare
(sic!).
*Am fost crescut de bunici,
am făcut fotbal vreo nouă ani, şah vreo patru ani, am avut câteva tentative şi
cu pictura, dar mai mult de dragul cuiva, deci n-a ţinut mult. Şi de un an şi
mai bine, cu întreruperi, scriu poezie. Pe FDL şi Hyperliteratura. Chestia cu
literatura, dacă e să găsesc un vinovat, se datorează oarecum indirect bunicii
mele. Fiind o femeie foarte credincioasă (adventistă), s-a ţinut de când eram
mic să mă iniţieze spiritual în “tainele” Bibliei. În fiecare sâmbătă primeam o
nouă broşură + nişte pasaje din Biblie pe care trebuia să le studiez. Cu
timpul, am început să caut prin casă şi altceva de citit: reviste, ziare, cărţi
de bucate, de apicultură (bunică-miu avea nişte stupi pe lângă Trestiana) şi
preferatele mele pe care le-am găsit îngrămădite într-un sertar - almanahurile
literare. Prima carte de care îmi amintesc e “Învierea”, de Tolstoi.
2. care-i
legătura dintre pariori, singurătate şi poezie?
E mult “material” literar în
cazinouri. Găseşti tot felul de oameni acolo. Am muncit vreo şase luni într-un
bar cu jocuri de noroc din Bucureşti. Pe lângă Gara de Nord. Când sala era
plină şi aveam timp să trag cu ochiul la jucători, mă uităm la ei cu o oarecare
fascinaţie. Pentru că mulţi dintre ei veneau pregătiţi să piardă. Căutau un
răspuns, o pedeapsă, oricât de aiurea ar suna. Pentru un “jucător”, o specială
înseamnă ceva, un dublaj ratat la fel are semnificaţia lui. Era mai mult decât
un joc, mai degrabă un fel de exerciţiu de autoevaluare.
3. câteva ponturi în legătură cu poezia de
„mâine” (mie îmi place să o văd ca pe genul ăla de tipă care o arde mai ales
prin medii virtuale, adeptă a comunicării de la distanţă, o digeiţă cool
& cute, pe metoda
amestecă-şi-potriveşte, la bustul gol, conştientă că seducţia a devenit o
calitate esenţială)?
– a nu te lăsa în vreun fel “afectat” de al meu pseudo-manifest.
Nu îmi permit să dau
ponturi. Ca şi consumator de poezie, mi-aş dori să fie cineva care s-o mute de
la periferie mai spre centru, s-o transforme în ceva cool. S-a săturat lumea de
imaginea romantică a poetului: un bărbos mizantrop, schizofrenic, care stă prin
bodegi şi scrie despre flori şi pitpalaci. Un poet cool mi se pare Vasile
Leac.
4. intimitate agresivă, 2000+
gen, sau agresivitate
sado-maso, atât cât să-ţi placă, sau poate deloc?
Asta e pentru critici. Eu am
citit câţiva poeţi douămiişti, dar nu aş şti să spun exact ce e douămiismu’.
Curentele literare sunt în general vag definite. Sunt mai mult înclinat spre
agresivitate, dar ideal ar fi cum ai zis tu mai sus: “amestecă şi potriveşte.”
5. a toci sau a întoarce
cartea de pe o bucă pe alta (aceasta e întrebarea)?
Înţeleg întrebarea doar pe o
bucă. Şi nu îmi vine deocamdată nimic deştept să maschez defazaju. Aş opta
pentru varianta a doua, pentru că tocitul e pentru tocilari. Şi tocilarii nu
ies niciodată artişti. Dar dacă ai un metabolism mai nesimţit, adică eşti puţin
idiot, poţi să ajungi departe şi cu toceala.
Pogo
să aflu mai multe despre Bushido codul războinicilor
japonezi
uşa din cameră s-a deschis încet aşa cum ai răsfoi o pagină
dintr-o enciclopedie groasă şi afară o ploaie mocănească-
pe hol era taică-miu cu lacrimi în ochi pe moment nu am înţeles
nimic şi nici nu eram sigur că vreau
vorbea deja cu frate-miu încercând să îi explice printre lacrimi un om
de 90 kg tremurând ca un copil bătut nu îl mai văzusem de câţiva ani
amândoi la fel de impasibili
ne uitam unul la altul şi nu ştiam ce să îi spunem.
am aflat ulterior că femeia cu care trăia de vreo şase ani
l-a părăsit şi s-a tirat în Italia i-a ars hainele şi i-a luat cheile de la casă
la fel cum ne-a lăsat şi el când aveam şase ani şi mă uitam la Caracatiţa-
atunci s-a auzit doar o uşă trântită în urmă
ca bufnitura unei cărţi groase pe ciment (şi mai apoi vociferările mamei în bucătărie,
robinetul deschis, o italiană stâlcită din televizor). la fel cum avea
s-o facă şi acum plecând în Suedia, în construcţii. “când pleci”-l-am întrebat.
“în seara asta. la 1.20 am tren”
în timp ce cobora scările.
nu i-am spus nimic din ce aveam să îi spunem. ne-am întors în cameră:
am închis o uşă, am deschis alta. nu era nici ură, nici înţelegere.
frate-miu îmi arată o vânătaie la ochiul stâng şi îmi explică despre
dansul Pogo.
Dimineață
Există încrederea. Ca o navă de cabotaj între două
promontorii cu oameni
flămânzi așteptând, un tren acvatic fără saboți șerpuind
subteran la cele mai
fragile semnale externe. Fără destinație.
Și tu adaugi noaptea, în cele mai recurente vise:
compartimente, punți,
cămăruțe, pivnițe. Hărți, traiectorii, arpentaje. Și ei se
strecoară printre spărturi
ca niște șobolani și încearcă să îți dărâme. Chiar și cei
mai apropiați, în balansul hintei,
cu capul întors în noroi, în strălucirea zâmbetelor din
bulboană. În filtrul visului, mixând.
Există dragostea. Ca o fabrică sovietică în care poți să
muncești de dimineață
până seară, neîncetat, stahanovist. Doar ca să te convingi
că. Dar ajungi mereu
în același pat cu același set de întrebări.
Și ele nu au legătură cu venele tale umflate, cu palmele
tale brăzdate de tăieturi.
Cu somnul trupului tău așezat peste mașinăriile de oțel. Ca
o lavetă murdară pe
parbrizul unei Dacii 1310, într-o toamnă ploioasă.
Întunericul de afară și becul de 60 wați pâlpâind odată cu
visele tale amestecate
în sânge. Un scaun de răchită, și tu privind în gol, fără să
spui niciun cuvânt
de ore în șir.
Când se aude scârțăitul autobuzului în stație, se luminează
și afară.
Înghiți cheile sau te repezi spre ușă cu o sacoșă în mână.
Înalți un steag pe cea mai frumoasă idee născută în tăcere
și te ridici de pe scaun.
Ca un tablou înrămat în carne.
Supermarket
culoarele de aproape douăşde minute aici căutând un potato peeler aşa cum
scrie pe lista de la Carolyn mai blând astăzi ca niciodată scanez gesturi mişcări
cupluri binoame eşecuri
ca Allen Ginsberg într-Un Supermarket mâncău bătrân îl căutam pe însuşi bărbosul gay
printre tuburi de muştar şi Ketchup Bacardi &Justerini&Brooks să îmi apară ca un duh
simpăticuţ să îmi vorbească de sensul meditaţiei şi promoţii magice „sari un gard şi hop
eşti Tu în fundul gol şi Poezia!” atât de simplu? vânzătoarea cu buze cărnoase şi vânzătoarea
cu şolduri late mă uităm la fundul ei în timp ce pleca să îmi cântărească nectarinele intri şi ieşi
cum ar fi? să ne prindă un seism aici un cataclism de mari proporţii sfârşitul Lumii şi un zeu de
carton să se pogoare printre raioane să ne înşire păcatele pe galantare m-aş simţi mai viu ca niciodată
mai bărbat decât atunci când am lovit un poliţist cu pumnul în meclă intri si iesi când ieşeam dis-de
dimineaţă din cazinou apăsam cu palma aerul caşicum aş mângâia o cariatidă de fum până te obişnuieşti
acasă epiderma tastaturii prăfuită până te obişnuieşti becul din cameră Inbox 2 mesaje spaima ta neagră
ca un şobolan strecurat printre crăpături pe care o descoperi într-o seară când te blochezi la telefon
Marile Proiecţii ale copilăriei ca nişte viniete aşezate pe capitole într-o Carte Mare. ar trebui să spun Stop!
şi să merg mai departe. să îmi beau laptele cu aminoacizi pe balcon. să termin Fiesta lui Hemingway
să ascult muzică. şi spun „Hop!” dar nu ajung nicăieri.
Fosfene
m-am închis într-o seară în baie
şi am rămas aşa până când cocoşul cântă de trei ori
nu mai ştiu de cine îmi era teamă sau faţă de cine am greşit
îmi curăţam limbajul ca o armă de vânătoare apropiam cuţitul
în faţa oglinzii prin turbărie prin stufăriş scufundat în sine ca într-un
cheson de aer am aşteptat să ţipe cineva în stradă
au ieşit în stradă pentru că aşa li s-a spus
să iasă în stradă cu pancarte şi megafoane
să lupte împotriva lor sau împotriva cui?
au năvălit peste tine într-o seară de august
cu cagule pe faţă şi bâte de baseball te-au tâlhărit
ţi-au violat mama unul din ei s-a împiedicat pe hol
l-ai privit în ochi ghemuit într-un colţ pentru prima oară
te-ai întrebat de ce cine suntem fratele mai mic al unei
familii destrămate
la patruş de ani în chilerul unei case părăsite de la ţară
sau poate e şi ăsta doar un mod în care să îţi proiectezi ratarea
mâncând şi bând pe datorie cu o femeie grasă pe genunchi
o carte aruncată pe pat
şi radioul pe frecvenţe variabile ca un câine coolie schelălăind
după o gheată în stomac-
nebărbierit de câteva zile foiţele de O.C.B şi 2 grame în buzunarul de la geacă
am auzit revoluţia pe undele theta am luat prima ţeapă şi am dat mai departe
au ieşit în stradă pentru că aşa li s-a spus să iasă în stradă
cu pancarte şi megafoane să lupte împotriva lor sau împotriva cui?
am văzut revoluţia bobinată pe marile proiectoare ale subconştientului colectiv
am hoinărit dintr-o sală în alta roşie neagră neagră roşie
aşteptând un semn sau un colet pe care să îl trimit mai departe
aşteptând un satelit prăbuşit în centrul oraşului cu instrucţiuni
exacte despre viitor-
la interval de câteva fosfene
remuşcarea şi spaima ca nişte
lighioane adulmecând carnea
prin turbărie prin stufăriş
tropii strălucitori-
am aşteptat să ţipe cineva
în stradă
în stradă