unghiurile camerei de filmat sunt clinice, prezentarea lui Brandon
este de multe ori documentaristică, ferindu-se de inflexiunile judecăţilor
morale. actul sexual/ orgasmul este privat de resorturile hedoniste, fiind doar
un scurt moment de respiro, amânarea temporară a unui efort sisific, ce capătă
dimensiuni coşmareşti pe adicţie. ritmul unei astfel de existenţe se desfăşoară
într-un sincron sub-teran cu melodia interpretată de Sissy, un "New York, New
York" pe un tempo lent, aproape o lamentaţie
(unul dintre momentele foarte intense ale filmului de altfel, în care
temperatura afectivă este în creştere). mare parte din film este construită din
ceea ce Deleuze
numea imagini-afect, din
micro-mişcări pe câmpuri imobile, fiecare eliberare a trăsăturii din schemă devenind
astfel mult mai intensă, mişcarea de translaţie devenind una de expresie. în
lumina adicţiei industria sexului îşi relevă
mecanica lipsită de erotism, actele sexuale fiind private de semnificaţie (implicaţiile
emoţionale destabilizează – fie că e vorba despre colega de la birou cu care Brandon se întâlneşte, sau
de sora lui Sissy). dacă relaţia dintre cei doi fraţi este atât de tensionată,
ea este aşa nu pentru că ar fi lipsită de iubire (din contră aş
spune), ci pentru că Brandon
se simte expus de fiecare dată când îşi întâlneşte sora, instabilitatea ei
emoţională scoate la iveală ceea ce el încearcă cu disperare să ţină sub
control. iar istoria familială a celor doi pare a fi avut o contribuţie
decisivă în acest sens (existenţa părinţilor este păstrată sub tăcere): “we
aren’t bad people; we’re just from a bad place.” unii au mers pe anumite “indicii” privind o ipotetică
relaţie incestuoasă, însă, în ceea ce ma priveşte, scenele care îi implică doar
pe fraţi sunt singurele în care Brandon încearcă eliberarea de adicţie,
chinuitoare, şi prin urmare dând naştere la tot felul de complicaţii. aşa cum
mărturisea într-un interviu regizorul Steve McQueen, personajul pe care l-a
creat “nu este un ciudat, un
personaj exotic, este unul dintre noi.” dilema lui este o dilemă umană,
dilema unor fiinţe moraliste, dar care nu sunt morale (Steve McQueen).
