noaptea a venit asemeni unui lucru care se târăşte
pe bannister, scoţându-şi limba
de foc, şi asta mi-a adus aminte de
misionarii afundaţi în noroi până la genunchi
retrăgându-se de-a lungul frumosului râu albastru
şi de cartuşele mitralierei ce plesneau uşor
pe chei şi de Jones care era beat la mal
spunând căcat căcat indienii ăştia
de unde-au făcut ei rost de arme de foc?
şi am intrat să o văd pe Maria
şi ea a spus, crezi că vor ataca
crezi că vor traversa râul?
îţi e frică de moarte? am întrebat-o, iar ea mi-a răspuns
cui nu îi este?
şi am intrat în cabinetul medical
şi mi-am turnat un pahar mare, şi am spus
am făcut 22.000 de dolari în trei luni construind şosele
pentru Jones şi aproape că trebuie să-ţi dai duhul
să faci treaba asta atât de repede...Crezi că comuniştii
au început toate astea? a întrebat ea, crezi că sunt comuniştii?
iar eu i-am spus, încetează să mai fi o curvă nevrotică.
aceste ţări mici se ridică pentru că au
buzunarele pline din ambele părţi...iar ea
m-a privit cu acea idioţenie frumoasă de şcolăriţă
şi a ieşit, se întuneca dar am lăsat-o să plece,
trebuie să ştii când să laşi o femeie să plece dacă vrei
s-o păstrezi,
şi dacă nu vrei să o păstrezi o laşi să plece oricum,
aşa că mereu e vorba despre un proces în care, într-un fel sau în altul, renunţi,
aşa că am rămas acolo şi mi-am pus băutura jos apoi mi-am făcut alta
şi mi-am spus, cine s-ar fi gândit că un curs de inginerie la Old Miss
te va aduce acolo unde felinare se leagănă uşor
de undeva de departe pe pajiştea nopţii?
şi Jones a intrat cu braţul în jurul mijlocului ei albastru
şi băuse şi ea, şi eu m-am dus la ei şi i-am întrebat
bărbat şi soţie? iar asta a înfuriat-o pentru că dacă o femeie nu poate
să te strângă de ouă, e dusă,
şi mai mi-am mai turnat unul plin, şi
am spus, voi 2 poate că nu realizaţi treaba asta
dar nu vom scăpa de-aici cu viaţă.
apoi am băut toată noaptea.
puteai să auzi, dacă stăteai nemişcat,
apa cum curgea printre copacii lui dumnezeu,
şi pe drumurile pe care le-am construit
puteai să auzi animalele traversându-le
iar indienii, sălbatici proşti cu nişte sălbatice cruci pe care trebuiau să le poarte.
şi în cele din urmă o ultimă privire-n oglindă
cu îndrăgostiţii îmbrăţişaţi
şi am ieşit şi am ridicat o mână de paie
de pe acoperişul colibei
apoi am aprins bricheta şi am
privit flăcările târându-se, asemeni şoarecilor înfometaţi
cum urcau pe subţirile beţe maro, era încet însă era
real, şi apoi nu mai era atât de real, ceva în genul unei opere,
şi apoi am coborât către sunetele de mitralieră,
acelaşi râu, şi luna se uita de pe partea cealaltă la mine
şi am văzut un şarpe mic în drum, era numai unul micuţ,
semăna cu un şarpe cu clopoţei, dar nu putea să fie unul,
şi era speriat să mă vadă, şi l-am apucat de gât
înainte să poată să se încolăcească şi i-am ţinut
trupul micuţ încolăcit în jurul încheieturii mâinii mele
asemeni unui degete al dragostei şi tuturor copacilor li s-au deschis ochii
şi mi-am lipit gura de gura lui
şi dragostea era fulger şi era pomenire,
comunişti morţi, fascişti morţi, democraţi morţi, zei morţi şi
în urma mea în ce mai rămăsese din colibă Jones
îşi ţinea mortul braţ negru în jurul mortului ei mijloc albastru.
(Charles Bukowski, The Roominghouse Madrigals: Early Selected Poems 1946-1966).
