[3] Martin Schwab, Escape from the Image: Deleuze’s Image-Ontology.
“Obiectele, calităţile, procesele, acţiunile, chiar şi creierul: toate sunt imagini într-un univers de imagini dinamic” (pg.109). În această “imagine-lume”, arta cinematografică nu reprezintă ceva ontologic diferit de restul lumii. Asistăm la o de-platonizare a “imaginii”. Imaginea nu mai este nici asemănare, nici venirea în prim-plan a unei lumi separată şi “artificială”, nici devenirea sensibilă a ideilor sau a formelor, nici fabricare de semne angajate într-un proces constant de destabilizare.
Imaginile au fost gândite în general în termeni semiotici – imaginile sunt semne ce-şi prezintă înţelesurile într-o manieră iconică. Nu aceasta este însă şi abordarea lui Deleuze. Pentru Deleuze Fiinţa însăşi este “fiinţa-imagine”, o Fiinţă relaţionare, în care fiinţele sunt diferenţieri într-un cosmos haotic, în mişcare (caracterul de imagine reprezintă o trăsătură ontologică pentru tot ceea ce este).
(1) tipul de imagine fundamental în acest univers îl reprezintă “imaginea-mişcare”. “Din punct de vedere ontologic, imaginile-mişcare sunt un construct metafizic sau transcendental: joacă rolul principal în teoria lui Deleuze dinamizând cosmosul şi conferind un statut derivat celorlalte imagini. Reprezintă cu toate acestea tipul fundamental de fiinţă în ontologia dinamică a lui Deleuze. În adevăr, Deleuze numeşte imaginile - mişcare “materie”, pentru a scoate în evidenţă statutul lor subzistent, ca acel ceva ce primeşte (sau primeşte în continuu) forma” (pg.111). IMAGINE = MIŞCARE. Într-o astfel de lume lipsesc “punctele de sprijin şi centrul de referinţă”.
(2) celelalte imagini par a fi diferenţieri ale imaginii-mişcare. Lumea diferenţiată este şi nu este lumea imaginii-mişcare. “Pe de o parte, imaginea-mişcare “originară” şi “pură” se diferenţiază în variate alte tipuri de imagine, şi prin aceasta încetează să mai existe atunci când acestea sunt realizate. Pe de altă parte, imaginea-mişcare însăşi se metamorfozează în/ sau ia forma – imaginilor- percepţie, afect şi acţiune” (pg.113), ca un soi de “materie” a lumii formate. Este introdus astfel un al doilea cadru de referinţă, un regim secund în lumea-imagine (ca ceva adăugat şi care modifică în acelaşi timp regimul imaginii-mişcare).
(3) din cauza “dublului regim”, noi ca fiinţe aparţinând lumii secunde concepem lumea din două perspective: 1) din punctul de vedere al imaginii-mişcare, ce nu are un centru şi descentreaza ceea ce este centrat şi 2) din punctul de vedere al selectivităţii, care este orientată şi centrată de către subiectivitate şi categoriile lucrurilor. Imaginile diferenţiate sunt “avataruri”, întrupări ale imaginii-mişcare.
Subiecţii sunt “păstraţi întru fiinţă” de către percepţia subiectivă (în contrast cu încercarea de întoarcere la un grad inferior de diferenţiere imagistică, încercarea de a scăpa de sine).
(The brain is the screen: Deleuze and the philosophy of cinema, edited by Gregory Flaxman, University of Minnesota Press, 2000).
