[1] Jean-Clet Martin, Of Images and Worlds: Toward a Geology of the Cinema.
“Imaginea şi gândirea nu sunt entităţi abstracte şi separate” (pg.61).
Înaintea oricărui aspect, înaintea oricărei analize, realitatea se prezintă pe sine în imagini, prin intermediul imaginilor în mişcare (culori, figuri, suprafeţe). Pentru Henri Bergson, în cadrul sistemului de imagini din care se compune lumea, trupul constituie imaginea privilegiată ce le condiţionează pe celelalte. Nu există o graniţă care să distingă imaginea de realitate. Perspectiva vine cu o realitate specială, o realitate virtuală (perspectivele, lumea experimentată, volatilele puncte de vedere, nu pot fi atinse asemenea lucrurilor din care este compus un oraş de exemplu).
“fiecare peisaj este o construcţie virtuală în relaţie cu o memorie capabilă de a stoca ansambluri de imagini” (pg.66).
Memoria este o extindere a dimensiunii - internă, imanentă, intensivă, ideală. Traiectoria intensivă a memoriei dublează traiectoria extensivă a percepţiei. “Infinitatea posibilelor puncte de vedere, toate incorporale, îşi află cartografia imaterială în memorie…” (pg.67).
Pentru Bergson există două dimensiuni:
(1) privirea, ascuţită, reală, ce taie în materie şi
(2) cea virtuală, cumulativă, ce uneşte prin intermediul liniilor unei perspective paradoxale elementele pe care percepţia le izolează.
Virtualul nu se mai opune realului.
În timp ce materia se prezintă ca un plan, memoria se prezintă ca o secvenţă de planuri.
Imaginea nu are virtualitate. “Imaginea nu este o copie analogică, ci se prezintă pe sine iniţial drept textura numerică a realului” (pg.71), ce depinde de multiplicitatea intensivă plasată de partea memoriei/intuiţiei, construcţie virtuală fără de care percepţia normală şi-ar pierde profunzimea. Imaginea nu poate fi redusă doar la realitatea rece, obiectivă a materiei, dar nu este nici simplul survol al minţii. Imaginea se naşte undeva la mijloc, ca o nouă realitate, o entitate ce duce o viaţă autonomă imposibil de localizat în sine sau în afara lui.
(The brain is the screen: Deleuze and the philosophy of cinema, edited by Gregory Flaxman, University of Minnesota Press, 2000.)
