După ce am citit ultimul volum de poezie al lui SGB, mi-am dat seama că literatura de pe la noi începe să semene tot mai mult cu o cucoană (pe la vârsta a treia, la menopauză) incapabilă să mai înţeleagă/ citească viitorul unei poetici de genul (de fapt, chiar autorul ne aruncă la intro pastila: “Am citit manuscrisul acestui volum în una dintre plimbările mele prin viitor, şi, pentru că mi-a plăcut foarte mult, l-am memorat.”); şi s-a făcut tăcere în critica literară, “ca la o jumătate de ceas” (Apoc. 8, 1). Cu un ritm setat pe fast-forward, cu “excesele” specifice unor doze poetice pure, incontrolabile, TORRENT se afişază cu o POEZIE ce poate fi caracterizată, vorba băieţilor de la B.U.G Mafia, ca fiind “lipsită de orice complex”, o poezie de stradă, pe ritmuri hip-hop, într-un mix ce durează fix atât cât apuci să rulezi 107 foi.
- din start, autorul îşi declară intenţia de a ne intra pe sub piele, mizând totul pe seducţie (“cu cât mă gândesc mai mult la tine/ cu-atât liniile din palme ţi se modifică/ de parcă lumea ta ar fi în subconştientul meu/ şi din piele îţi încolţeşte un oraş/ prin care calc cu o pereche de tenişi mişto”).
- avem jocuri de noroc, prostituţie, caralii, distracţie, băutură, coca, amfetamine, mitsubishi, iarbă, pe un melanj de lirică “preţioasă” (ştouri “în dulcele stil clasic”), combinaţii moderne & argou de rigoare; premise pentru o lectură ce nu are cum să te plictisească (decât dacă suferi de fiţe livreşti).
- personajele/ locurile sunt asociate de cele mai multe ori cu stări dominante, în funcţie de ego sau de context: bulevardul Bulirii, un altul - Stoian G. Bogdan, colţ cu Nemuririi, o avem pe Delicia, pe Haha, îl avem şi pe poetul-Super (autorul manuscrisului), e party în Tra-la-la, acolo unde poetul nostru se bagă pe Miss TOTUL.
- nevoile sunt primare – “un Jaguar care trece prin umbrele noastre”, să fiu/ să am, “toată lumea e gălăgie-sex-droguri-desfrâu…toate paharele sunt pline cu raze de lună. toţi sorb şi-şi pierd măştile, ţoalele, minţile…”, pentru că „noaptea s-a pus cu bucile peste oraş”.
- aflăm că torrent este ultima capodoperă în materie de droguri – “pastile-n formă de poem”, făcute dintr-o substanţă care există doar în creierul uman; adică trebuie să omori pentru a face poezie (mai ales femei).
- unul dintre efectele drogului este acela că te ajută să iei distanţă faţă de real, să îl vezi meta, “o realitate mai falsă decât toate realităţile mele de drogangiu”.
- recunosc că sunt genul care prefer visceralităţile în locul micilor manifeste socio-politice (însă pentru cine prizează referinţe de genul, găseşte şi d-astea în TORRENT – “în seara asta am mai văzut nişte oameni dormind pe stradă/ erau genul care nu făceau asta la mişto”).
- mai sunt şi poetizări biografice, aluzii acide la viaţa literară (orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare :D) spre final, şirul tripurilor se înmulţesc, se amestecă, nu mai ştii de unde să le iei, pentru că firul se mai subţiază şi identitatea devine ceva din ce în ce mai puţin evident.
- de la istoria necro, ai căror protagonişti sunt un gropar & un critic literar se poate turna un serial HBO, Six Feet Under gen.
un volum în care orice cale de mijloc este exclusă din start, nu poate genera decât reacţii extreme - TORRENT nu este un panaceu, însă, este o „pastilă” pe care eu m-am simţit bine (despre ce nu vă place, scrieţi voi).
(Stoian G. Bogdan, TORRENT, Herg Benet Publishers, 2011.)
