miercuri, 14 ianuarie 2009

voi, cei vii


cum nimeni nu te înțelege, distanța sfâșietoare (din filmele lui bergman ex.) devine comică, prin schițarea de context absurd, în filmele lui roy andersson (cântece de la etajul al doilea, voi cei vii), mărturie pentru faptul că diferența dintre comic și tragic e doar una de nuanță, ca orice act etic atins de viață, de altfel.

prin ceea ce el a numit imagini curate, purificate, condensate, ușor de văzut, ferite de contraste, într-o lumină fără prea multe umbre, "lumină în care oamenii se pot ascunde, o lumină fără milă" (roy andersson), regizorul scandinav îi redă filmului puterea picturală. viziunea sumbră asupra statutului artei în societatea occidentală poartă masca umorului închis la culoare. să luăm de exemplu scenele în care personaje anonime cântă la diverse instrumente prin apartamente - absurde, deranjante, scandaloase, care nu își mai află locul. ne aducem aminte de poetul din cântece de la etajul al doilea internat într-un ospiciu. arta își trăiește apocalipsa lipsită de cer și pământ nou, însă, a dramatiza e inutil.

voi, cei vii e caracterizat de regizor drept "un film despre vulnerabilitatea ființelor umane", ființe ce doresc mult mai mult decât pot obține. "doresc să fie fericiți în timp ce sunt egocentrici, egoiști și lipsiți de generozitate." orice confesiune e penibilă, pe nimeni nu îl intereseaza problemele tale. pentru că nu mai au cui se confesa, personajele încep să se mărturiseasca presupusei realități din spatele camerei de filmat (dar realitatea artistică nu a fost niciodată sacramentală, în ea nu există pharmakon), regizorul punând astfel spectatorul în aceeași situație cu cea a personajelor, în imposibilitatea de a comunica în mod real cu celalalt. nu poți să faci un om fericit. îi lipsește programul care să interpreteze această informație.

un tribunal în care judecătorii beau bere, în care singura pledoarie a avocatului apărării este bocitul, iar acuzatul sfârșește condamnat pentru distrugerea unei vesele moștenită din generație în generație, adică tradiție. condamnarea la închisoare pe viață nu este suficientă, ci doar condamnarea la moarte, adjudecată precum la licitație. până la urmă tot condamnatul este cel care încearcă să-l consoleze pe avocat cu un "asta e viața". execuția are loc precum într-un spectacol de cinema, se consumă pop-corn. "încearcă să te gândești la altceva" ,îl îndeamnă electricianul pe condamnatul aflat pe scaunul electric (a fost doar un coșmar, dar situația descrisă nu este în esență mai absurdă decât realitatea de "dincoace").

voi, cei vii este un film în care interpretarea este în mod voit "jucată", cu personaje inexpresive, lipsite de viață, în căutarea cuiva care să mai fie în viață "dincolo". dacă ținem însă seama de faptul că "dincolo" și "dincoace" nu desemnează o dublă realitate, în sens platonician, una mai adevărată decât cealaltă, că de fapt camera de filmat nu reprezintă un soi de cenzură transcendentă, ci doar o graniță fragilă, într-o lume în care la orice pas actorii se transformă în spectatori iar spectatorii în personaje (ecranul omniprezent), ne dăm seama că am ajuns cu tramvaiul simbolic din filmul lui andersson la capătul liniei, la ultima stație - lethe, pe lumea cealaltă.

Trailer Du levande/You, the Living from Roy Andersson on Vimeo.