tatăl ascultă
discursul fiului despre ce trebuie și ce vrei [în jurul căruia s-a construit întotdeauna
virilitatea], iar discursul
nu e fără compasiune, nici fără o anumită înțelegere a contextului chestionabil
din punct de vedere moral întru care tatăl ființează, și ce vrea fiul nu este
atât o schimbare imposibilă de fapt, ci o înscriere în genealogia după tată, o
ierarhie pământească, adică identitate [că este un copil, vorbește ca un copil, simte ca un copil, judecă ca un
copil – 1 corinteni 13, 11], dar în final tot este pălmuit.
pământul este
blestemat, iar osteneala bărbatului nesfârșită. dar dacă este să-l credem pe
alexandre kojève, “istoria este istoria sclavului care muncește”, iar munca este
cea care în lume formează-și-educă, în sensul că refulează dorințe, iar în joe bărbații doar de muncă sunt educați.
„nu știu cine sunt, însă, știu că ceea ce mă ține în viață este înfrânarea.” [joe]. iar de aici camera de filmat îl urmează
pe wade, tatăl lui gary, într-un exemplu al lipsei de
control, împlinindu-și pulsiunile în mizerie. și chiar dacă la nevoie ucide,
mâna care a lovit mai știe să mângâie capul mutilat, buzele care au înșelat mai
știu încă să îl sărute pe fratele al cărui sânge s-a întors în pământ, pentru
că, deși risipită, deși atinsă de o boală de moarte, umanitatea nu se poate
pierde în întregime, cum nici în puritate nu se poate păstra [joe nu este un film despre inocenți, nu
dialectic argumentează el; chiar dacă mai crezi încă în oameni, ei se rănesc în
fiecare zi, iar spectrul anihilării nu îi ajută deloc în a face sens]. și ce
muncesc ei? otrăvesc copaci, ca viața afectată de otrăvuri și dependențe, fără
prea multe momente de pauză sau euforii [cu excepția celor de natură etilică].
puștiul primește
de la bărbați tot felul de lecții: despre muncă, cum să faci valuri, adică
break-dance [singurul moment fără tensiuni între tată și fiu], cum să agăți, să
îți faci viața în general cu ce ai, cu mai nimic, cu joe distribuit de puști în rolul de eu-ideal, lacanian vorbind. în
cele din urmă între cei doi are loc un transfer de cele mai multe ori nu foarte
transparent, genul de lucruri care îți mai structurează cât de cât existența, care
reușește să îi facă un istoric de câteva rânduri. precum această
frumoasă relație –
- ești ocupată?- haide!- ai vreun animal?- păi, am o pisică.- o pisică? minunat. care e numele ei?- lucy.- cu ce ai hrănit-o?- nu știu. hrană uscată.- care e culoarea ta preferată?- roșu.- suge-mi-o!- în regulă.
