Se afișează postările cu eticheta t.s khasis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta t.s khasis. Afișați toate postările

joi, 24 ianuarie 2013

pe datorie



cel mai mult îmi place la khasis faptul că pare a scrie în căutarea poeziei, nu având conștiința faptului că face literatură, iar în absența inspirației ne relatează ce i se întâmplă pe lângă (“adevăru-i că nu poți scrie când vrei/ nici nu te preocupă soiul ăsta de evoluție”). numai că “eșecul” lui este mai poetic decât multe declarații ale celor care la CV își spun scriitori (face parte totuși dintr-o generație care și-a făcut un adevărat manifest din afirmația că a rupt-o cu “literatura”). în absența literaturii însă, ficțiunea părăsește corpul literei și îți intră pe sub piele. la khasis din sărăcie vine autenticitatea, din autenticitate vine nefericirea, odată cu nefericirea lucrurile complicându-se pe toate palierele existenței (“știi/ eram în parc mă gândeam că e simplu: să fuți să bei să mori/ dar totul se complică/ parcă ți-ar pune cineva un cod greu de descifrat/ sub nas/ și unele săptămâni devin dezolante/ și tu de nestăpânit”). ia de exemplu înstrăinarea, scurtele momente de fericire - în fapt, niște reverii filmice majoritatea, neșansa interminabilă, pe datorie constituind o acrobație a existentului, cu tot cu imposibilitatea de a te stabili în plăcere. într-o astfel de lume “îți trece prin cap că sfinții se aseamănă cu un bolnav/ de t.b.c/ și dacă ai intra în clipa aia în spitalul județean/ i-ai zări întinși prin saloane/ epuizați bâlbâiți și năuci”; într-o astfel de lume personajele lui khasis posedă suficiente caracteristici pentru a fi ceva, însă, mult prea puține pentru a fi cineva. într-o astfel de lume nu lași în lume decât pete, o pată până și dragostea (“iubirea noastră nu depășea la cântar 100 de kile/ o sută de hârciogi striviți cu lopețile/ o grămadă roșiatică/ micșorându-se zi cu zi sub zumzetul muștelor”). “ce-i de făcut?/ nu era nimic de făcut”.